Lista Fortune Global 500 a fost publicată oficial la nivel global, iar Grupul Chery și-a asigurat prezența pentru al doilea an consecutiv, urcând impresionant 152 de locuri până pe poziția 233. Această realizare excepțională transformă Chery în producătorul auto cu cea mai accelerată creștere din topul de anul acesta.
Lista Fortune Global 500 pentru 2025
Clasamentul Fortune Global 500 este recunoscut la nivel mondial drept un etalon de prestigiu în evaluarea celor mai mari companii din lume. În acest an, veniturile cumulate ale companiilor din listă au atins aproximativ 41,7 trilioane USD, marcând o creștere de 1,8% față de anul precedent. Pragul minim de venituri pentru includere a fost de 32,2 miliarde USD. În total, 130 de companii din China figurează în clasament, generând împreună aproximativ 10,7 trilioane USD în 2024.
Anul trecut, Chery a fost considerată „outsider-ul” surpriză al listei Fortune Global 500, debutând pe locul 385 – o evoluție spectaculoasă de la statutul de nou-intrat la recunoaștere globală. În 2025, compania nu doar că și-a păstrat locul, dar a făcut un salt spectaculos de peste 150 de poziții, consolidându-și statutul de lider în industria auto globală.
Chery – Poziția 233 în clasamentul Fortune Global 500, ediția 2025
În cei 28 de ani de existență, Chery a surprins în mod constant prin apariții neașteptate și performanțe remarcabile, demonstrând treptat că este un adevărat lider de piață – rezistent în fața schimbărilor economice și orientat spre dezvoltare sustenabilă.
Chery a fost primul producător auto din China care a dezvoltat în mod independent un motor pentru autoturisme. Astăzi, compania continuă să inoveze prin tehnologii de vârf, precum sistemul avansat Chery Super Hybrid (CSH), oferind autovehiculelor un „motor chinezesc” de clasă mondială, performant atât în era motoarelor convenționale, cât și în cea a energiei noi. Totodată, Chery investește strategic în inteligența artificială, robotul umanoid AiMOGA fiind un exemplu al ambiției companiei de a modela viitorul industriei.
Printre primii producători auto chinezi care au explorat piețele externe, Chery a reușit să-și păstreze poziția de top în exporturile de autoturisme timp de 22 de ani la rând și este, totodată, compania din China cu peste 5 milioane de vehicule livrate în afara granițelor.
Într-un context în care industria auto globală a înregistrat o creștere modestă, Chery a obținut rezultate excepționale în ultimii trei ani: vânzările anuale de vehicule au crescut de la 1,233 milioane la 2,6 milioane de unități, iar veniturile anuale au urcat cu peste 100 de miliarde RMB pe an, menținând o rată medie de creștere de peste 30%. Această performanță solidă confirmă tranziția companiei de la „outsider” la lider global, reușind să transforme obiective ambițioase în realitate, prin salturi calitative.
Despre Chery
Fondată în 1997, Chery este una dintre cele mai mari companii auto din China, având o strategie de dezvoltare bazată pe inovația tehnologică. De la sisteme hibride și electrice, la cockpituri inteligente și platforme modulare, Chery operează opt centre globale de cercetare și dezvoltare și are peste 18.000 de ingineri la nivel global. Brandul este lider în domeniul exporturilor auto din China și a fost inclus în clasamentul Fortune Global 500 (locul 385, august 2024).
Despre Grupul Samelet
Samelet a fost fondat în 1946, în Israel. În prezent, grupul reprezintă mărcile Abarth, Alfa Romeo, Chrysler, Dodge, Ferrari, Fiat, Fiat Professional, Jeep, Iveco, Maserati, Ram, Subaru și Hongqi. Samelet este dedicat inovării și se concentrează pe soluții avansate de mobilitate digitală, care includ: soluții de încărcare pentru vehicule electrice, managementul datelor, experiența clienților și o gamă completă de servicii financiare proprii pentru clienți, precum finanțare, asigurări, leasing și servicii de tip trade-in. Grupul investește activ în inovație și tehnologie, având fonduri de investiții înființate în China și Israel pentru a susține startup-uri din industria auto. Pe lângă activitatea extinsă din Israel, Samelet este prezent și în România, unde deține fostul importator FCA. În Grecia, Samelet deține brandurile deținute anterior de FCA, precum și brandul Leapmotor.
Despre Grupul AUTO ITALIA
AUTO ITALIA este importatorul oficial în România al mărcilor italiene Fiat, Alfa Romeo, Jeep, Fiat Professional, Abarth și Maserati, deținute de Stellantis. Cu peste 30 de ani de experiență în importul, distribuția și vânzarea de autovehicule și servicii post-vânzare, AUTO ITALIA este un jucător important pe piața auto din România. Din 2011, compania este deținută integral de către Samelet Group. Începând cu septembrie 2024, Leapmotor International a desemnat AUTO ITALIA, prin subsidiara sa AUTO GREEN Motor, drept importator exclusiv al brandului Leapmotor în România. Ca parte a strategiei de lansare a mărcii Leapmotor în Europa, România este una dintre cele nouă piețe europene care deschid vânzările pentru primul lot de vehicule electrice Leapmotor – C10 și T03.